Intreprinderea de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate „Milestii Mici” este o intreprindere specializata in vinificarea secundara. Aici se pastreaza cele mai bune vinuri din Moldova.
Materia prima de vin de inalta calitate se procura de la vinariile specializate in vinificarea primara. Traditiile de milenii sunt urmate cu grija de specialistii calificati de la intreprindere. Materia prima este selectata din cele mai favorabile zone climaterice ale Moldovei, in care soiurile europene de struguri au posibilitatea de a se coace adecvat, pentru a obtine un vin de inalta calitate. Dupa ce vinul este adus la intreprindere, membrii vinificatori ai Comisiei de Degustare apreciaza cu deosebita grija calitatile si specificul fiecarui vin.

In laboratoarele dotate cu utilaj modern se fac analize si cercetari minutioase, care faciliteaza pastrarea ulterioara a vinului.

In anul 2005 intreprinderea a plantat 40 ha de vita de vie, ceea ce va permite crearea unui proces tehnologic inchis si asigurarea cu materie prima proprie.

La intreprindere a fost implementat programul de evidenta si asigurare cu materie prima secundara si primara, elaborata de Asociatia de Management pentru achizitionarea materialelor PM si International Trade UNCTA si Standardul International ISO 9001:2000.

IS CVC „Milestii Mici” produce vinuri de colectie, vinuri de calitate superioara, vinuri ordinare si vinuri spumante. Toate vinurile, inclusiv cele tinere, de consum curent, sunt neaparat pastrate in budane de stejar, un factor ce are efecte benefice asupra vinurilor, oferindu-le calitati organoleptice specifice.

Procesul de pastrare si maturare a vinurilor necesita grija si atentie permanenta. Vinificatorii stiu firea si capriciile vinului din fiecare butoi, le creeaza conditii favorabile de maturare, pentru a pastra neschimbate microelementele concentrate in bobitele dulci de poama. Lemnul de stejar confera vinului tarie, corpolenta si-i imbogateste gustul, culoarea si aroma placut surprinzatoare.

Odata cu pastrarea indelungata a vinurilor in butoaie de stejar, calitatea acestora sporeste vizibil. Conditiile de pastrare a vinurilor in galeriile subterane de la Milestii Mici sunt, pur si simplu, ideale: temperatura constanta (+12–+14ºC), umiditatea relativa (85-95%) anul imprejur si linistea care nu tulbura tihna si odihna vinurilor.

Vinurile de consum curent sunt, fara indoiala, extraordinare. O profunda placere va vor oferi insa vinurile maturate ani de-a randul in racoarea galeriilor subterane. Vinurile respira adanc prin lemnul de stejar, se imbogatesc cu oxigen, isi perfectioneaza calitatile curative si isi imbunatatesc calitatile organoleptice. Vinificatorii efectueaza diverse procese tehnologice care se reflecta pozitiv si benefic asupra calitatilor vinului. Datorita echipamentelor moderne de imbuteliere, CVC „Milestii Mici” reuseste cu succes sa satisfaca cerintele consumatorilor, ceea ce garanteaza  livrarea rapida si calitativa a produselor.
 
Vinurile spumante (sampania)
 
IS CVC „Milestii Mici” dispune de metode moderne de producere a vinului spumant dupa tehnologia traditionala. Se produc mai mult de 10 tipuri excelente de vinuri spumante, care se preteaza la cel mai inalt nivel pe pietele de desfacere. Conform opiniilor specialistilor, calitatile vinurilor spumante produse dupa tehnologia traditionala sunt cu atat mai desavarsite, cu cit se apropie de vinurile spumante clasice.

Daca ne referim la vinurile spumante produse la IS CVC „Milestii Mici”, atunci aceasta asertiune vine in contradictie, deoarece atat vinurile spumante traditionale, cat si cele clasice, maturate in butelii, sunt produse dupa cele mai sofisticate criterii.

Asadar, care sunt proprietatile si calitatile vinurilor spumante cu marca „Milestii Mici”? Sa incepem cu vinurile spumante albe, care se produc din soiuri europene de struguri albi, cum ar fi Pinot, Sauvignon, Chardonnay, s.a. Vinurile „Moldavscoe Igristoe”, „Moldova de Lux” corespund standardelor de producere. Buteliile au un design special, dopurile se deschid cu usurinta. Culoarea pal-aurie armonizeaza elegant cu miile de perle transparente, ce explodeaza zglobiu si danseaza in pahar. Aroma placuta de fructe si flori de primavara reflecta pregnant caldura soarelui si dulceata unui sarut imbietor.

Vinurile spumante rosii se produc din soiuri europene de struguri rosii, cu preponderenta Cabernet. Aceste vinuri au un specific aparte : cupajarea vinurilor spumante rosii se face din vinuri tinere si vinuri mature. Gustul placut, moale si putin picant releva buchetul bogat de fructe, cu nuante de maturare. Culoarea rubinie se revarsa cu bogatie si sarm. Vinurile spumante sunt proaspete si creeaza o atmosfera placuta de sarbatoare.

Galeriile subterane de la Milestii Mici sunt perfect create de mama-natura, pentru a produce si vinuri spumante dupa metoda clasica. Temperatura si umiditatea constanta, dar mai ales linistea netulburatoare permit maturarea vinului in butelii ani de-a randul si obtinerea vinurilor de inalta calitate. Cu suportul specialistilor de la Casa Vinului din Champagne, in anul 2005 au inceput stocarile si maturarea vinurilor spumante clasice, care vor completa si vor spori faima si prestigiul vinurilor cu marca comerciala „Milestii Mici”.

Bine ati venit in galeriile vinicole subterane „Milestii Mici”! O data vazind aceasta minune, veti reveni iar si iar in cautarea vinului visurilor D-stra.
Tehnologiile de producere
Cautarea:
 



Informatie de contact:
Republica Moldova, 6819,
r-l Ialoveni, Milestii Mici
Tel.: (00373) 382 333
Tel/fax.:(00373) 382 336
milestiimici@dnt.md

Copyright © 2003 Milestii Mici.
All right reserved.